Mergeți la karting. Numai nu mergeți acolo singuri :)

September 13, 2017
crazykart

Duminică, 10 septembrie, am participat la CrazyKart Social Media Challenge- o întrecere între bloggeri, cum ar veni. Eu am mai fost la karting, dar nu și la CrazyKart (acel din parcarea de la Metro, de la Botanica). A fost pentru prima dată când mi-a fost atât de interesant. Trebuie neapărat să recomand sa vă duceți în grup. La karting trebuie sa existe o concurență, competiție, ceva spre ce să tinzi, altfel nu mi se pare tare vesel. (cel mai neinteresant mi s-a părut când am fost  în 2). Ușor se poate de organizat un team building la karting cu colegii de lucru. Eu asta numaidecât voi propune la noi în companie :).

Țin să remarc 2 lucruri care mi-au plăcut în mod special la CrazyKart: echipamentul curat și instructorii foarte amabili și responsabili. În sfârșit mi s-au explicat absolut toate regulile cum trebuie, pentru că până acum pot spune că am fost la karting în orb :).

Am avut parte de emoții maxime, eu chiar am luat în serios concursul, obținând locul 2 în finală. Dar nu numai buna dispoziție este motivul pentru care trebuie de dus la karting. Sunt ele mult mai multe:

  • este un foarte bun anti stres, adrenalină, adrenalină…
  • se învață anumite momente de coordonare  pentru cei care au mașină, iar pentru cei ce nu au încă o mașină, de asemenea este o bună practică.
  • pentru cei care iubesc viteza, iarăși o bună practică de a intra în contituri la viteză mare 😀
  • socializare, dar aveți grijă cu cine, acolo unde sunt învingători și învinși, sunt și supărăcioși.
  • Mușchi la mâini :D, pentru cei neantrenați, mâinele dor extrem de tare, mai ales peste o zi, eu am făcut și bătături în palme, dar s-a meritat din plin.

Deci unde? CrazyKart, Dacia, 61
Cât? 140-180 lei pentru 10 minute
Pentru cine? copii si maturi
Cand? în zilele lucrătoare de la 13 la 21, în weekend de la 10 la 21

sursa foto:  CrazyKart
muțumesc Eugen Luchianiuc pentru video și pentru organizare

 

 

You Might Also Like